Ismailul menționat în titlul acestui roman este orașul care, odinioară, a aparținut Imperiului Otoman, luat și pierdut de armatele ruse de mai multe ori. Referința istorică e însă o metaforă-capcană pe care Șișkin le-a pregătit-o cititorilor. „Luarea Ismailului“ e un număr de circ cu șoareci care aleargă disperaţi să-și câștige bucăţica de brânză. Luarea Ismailului este o carte despre barbaria umană, despre complexitatea vieţii în care singura luptă care are sens este cea împotriva morţii, fie numai și pentru faptul că „viitorul e entuziasmant“.
Mihail Şișkin, autodeclarat admirator al lui Vladimir Nabokov și al lui Sașa Sokolov, continuator al marii literaturi ruse, creează, cu Luarea Ismailului, o simfonie postmodernă compusă din povești, metafore și semnificaţii, scene din istoria Rusiei, scrisori, adnotări de jurnal, pledoarii avocăţești, declaraţii de martori, fabule și cronici. Întreţesând fragmente felurite, Şișkin construiește treptat ideea centrală a romanului, și anume: cum să ajungi la o înţelegere cu moartea, cu nedreptatea, cu suferinţa, cu boala, cu putreziciunea, dacă, în mod inexorabil, ești condamnat să le înduri încă de la naștere? a
